Adevărul și libertatea de a alege. Puterea rugăciunii și adevărul ascuns din spatele ei.
Ne naștem cu dorința de a înțelege viața, sensul existenței noastre și locul nostru în lume. Dar, de multe ori, atunci când ajungem la o conștientizare profundă, societatea ne privește cu suspiciune. De ce? De ce, când începi să vezi lucrurile diferit, ești considerat „defect”? De ce, când ajungi să-ți pui întrebări esențiale, oamenii îți spun că „nu ești bine”?
Am înțeles, în timp, că viața pe pământ este despre evoluție, despre înțelegerea scopului nostru aici. Suntem aici pentru a învăța bunătatea, empatia, iubirea, bucuria și recunoștința. În căutarea mea, am mers la numeroase practici, terapii energetice, căutând răspunsuri și echilibru. Însă, în final, am descoperit că cea mai de preț conexiune este cea cu Dumnezeu. Acolo, în liniștea rugăciunii, am găsit pacea și claritatea pe care le căutam.
După fiecare rugăciune, am simțit o pace profundă. Am realizat că, dincolo de cuvinte, rugăciunea are o întreagă psihologie, o ordine a gândurilor, o liniște interioară, o clarificare a dorințelor. Uneori, cerem lucruri crezând că ne vor aduce fericire, dar Dumnezeu știe mai bine ce avem nevoie.
Îmi amintesc o experiență la Mănăstirea Frăsinei, unde părintele Daniil mi-a oferit o lecție valoroasă. Am mers la el cu o dorință, insistând să primesc ceea ce credeam că îmi va aduce liniște. Blând, el mi-a oferit în schimb o rugăciune scrisă, care, în mod paradoxal, după două săptămâni, m-a făcut să nu-mi mai doresc acel lucru. Atunci am înțeles: dacă ne lăsăm în voia lui Dumnezeu, viața devine mai ușoară și mai limpede.
Chiar și după această revelație, am continuat să fac greșeli. Și voi mai greși. Însă, spre deosebire de trecut, nu voi mai lua biciul și nu mă voi mai pedepsi pentru ele. Să greșim este omenește. Am înțeles că fiecare greșeală este o lecție și că Dumnezeu nu ne vrea perfecți, ci sinceri. Nu există un „final” în evoluția noastră, ci doar un drum continuu de învățare.
Am înțeles că, atunci când viața devine grea, poate că e momentul să renunț la control și să am încredere în planul divin. Societatea ne spune adesea că, dacă facem greșeli, înseamnă că suntem „nevindecați”. Dar cine este, cu adevărat, vindecat? Viața este o școală continuă, iar fiecare lecție vine la momentul potrivit, uneori luăm o notă bună, alteori, nu.
Îmi dau voie să greșesc, pentru că doar așa învăț. Am ales să nu mai vreau să trăiesc într-o așteptare constantă, să îmi judec trecutul și să mă lupt cu viitorul, să încerc să controlez totul. Am ales să mă bucur de prezent și să las viața să mă surprindă.
În căutarea mea spirituală, am întâlnit mulți oameni și multe ideologii. Am explorat terapii alternative, am ascultat guru spirituali care promiteau „vindecare sufletească” și „evoluție interioară”. Am fost fascinată de promisiunile lor, dar, în realitate, sufletul meu rămânea tot mai tulburat.
În tot acest timp, Dumnezeu îmi întindea mâna. Mergeam prin toată țara la biserici, la preoți cu har, și găseam acolo liniștea pe care nicio terapie modernă nu mi-o putea oferi. Mi-am dat seama că Diavolul se poate ascunde și în cele mai frumoase promisiuni de „lumină”, dar adevărata lumină vine doar de la Dumnezeu.
Oamenii încearcă să-ți spună cine ești, ce să faci, cum să gândești. Dar, în final, adevărul ne aparține. Dumnezeu ne-a oferit liberul arbitru, puterea de a alege între bine și rău. Alegerea este a fiecăruia dintre noi.
În cartea ,,Mari înțelepți ai Indiei și Părintele Paisie”, se vorbește despre Dumnezeu ca „Cel ce a dat timp timpului și loc locului”. Biserica este văzută ca „râul cel purtător de viață care curge neîncetat prin veacuri”. Nimic nu este întâmplător, iar ceea ce contează cu adevărat este cum alegem să înfruntăm provocările vieții.
Anii de căutare m-au adus mai aproape de mine însămi și de Dumnezeu. Am învățat că nu tot ce strălucește este aur, că nu toți cei care promit lumină o oferă cu adevărat.
Adevărul este simplu: credința, rugăciunea și încrederea în voia divină ne aduc pace. Dumnezeu ne vorbește prin oameni, prin semne, prin liniștea sufletului. Trebuie doar să învățăm să ascultăm.
Nu mai caut să înțeleg totul. Aleg să trăiesc, să mă bucur de prezent și să-l las pe Dumnezeu să-mi ghideze pașii. Și asta este, pentru mine, adevărata libertate.
Roxana 0724 875 137
March 7, 2025
Mereu am avut o conexiune cu Dumnezeu. Paradoxal, oamenii obișnuiți nu au inteles asta. Nici nu este nevoie. Si eu am cautat raspunsul de multe ori. Am primit tacerea Lui. Am asteptat si m am comportat asa cum m am priceput mai bine.
Cand a fost potrivit, Dumnezeu mi a dat ce aveam nevoie si ce meritam. Stima de sine si increderea ca pot si merit o viata diferita.
Acum ma regasesc iar sa cer. Dumnezeu din nou tace. Stiu, ca la alt moment potrivit voi avea alta versiune a mea.