Până duminică, credeam că am înțeles ce înseamnă mulțumirea și iubirea. Dar viața are darul de a ne arăta mereu alte perspective, alte înțelesuri, alte fațete ale sufletului nostru.

Duminică dimineață, nu aveam în plan să merg la liturghie. Aveam o întâlnire stabilită cu o colegă din facultate, dar la ora 7 dimineața, primesc un mesaj prin care îmi spune că trebuie să anuleze. Pe moment, am simțit o ușoară mâhnire. Dar apoi, un gând simplu și clar mi-a străbătut mintea: „De ce să nu merg la liturghie?”

Ajunsă la Schitul Dârvari, locul meu de liniște și regăsire, am ascultat cu atenție predica părintelui Arsenie. Cuvintele lui au început să îmi atingă sufletul într-un mod în care mi-a fost foarte greu să-mi controlez emoțiile. Și fără să îmi dau seama, lacrimile au început să îmi curgă pe obraji. Mi-am dat seama că fiecare cuvânt răspundea la întrebările pe care i le puneam în fiecare zi Maicii Domnului.

Părintele ne-a întrebat: Ce este mulțumirea? Ce este iubirea? Și apoi ne-a provocat la un test simplu, dar provocator: Pentru o săptămână, să iubim tot ceea ce vine spre noi. Să spunem „Te iubesc”, chiar și în situațiile dificile. Să răspundem cu iubire chiar și atunci când suntem provocați.

Am plecat de la liturghie copleșită. Îmi dădusem seama cât de mult mă lăsasem influențată de frustrări și dezamăgiri. Cum, fără să îmi dau seama, mă împotriveam lucrurilor care trebuiau doar lăsate să curgă. Am realizat că nemulțumirea mea interioară se reflecta în relațiile mele cu ceilalți. În special cu femeile. Proiectam asupra lor ceea ce, de fapt, nu îmi plăcea la mine însămi.

M-am supărat pe cineva săptămâna trecută. Am simțit să fac pe supărata o săptămână, fără să îmi dau seama că eu încerc să acționez într-o situație în care trebuia să las să curgă și am simțit să raționalizez mai mult decât trebuie. Mi-am dat seama că am apelat la hard-ul intern și am descărcat o informație veche care nu mi-a adus prea mult bine în trecut, însă asta am realizat, după această predică.

Mulțumirea și iubirea sunt înțelese în mii și mii de feluri, însă ce mi-am dat seama în ziua liturghiei, este că, nu eram mulțumită pe deplin și nici nu mă iubeam îndeajuns, iar conflictul meu interior era în conflict exterior cu celelalte femei. Da, femei. Vedeam în ultima perioadă în femei ceea ce de fapt nu-mi plăcea la mine.

Niciodată nu o să strălucim în soare, ci doar în întuneric. De acolo vine lumina noastră interioară. Cu cât întunericul este mai puternic, cu atât lumina este mai mare.

Am plecat la sală după liturghie, dar nu am rezistat mai mult de 40 de minute. Lacrimile îmi curgeau necontrolat. M-am grăbit să ajung acasă, unde, odată ajunsă, a început o adevărată furtună interioară. Am plâns așa cum nu mai plânsesem de mult. Era un plâns eliberator, de simțeam o durere puternică și pe scalp. După ce m-am liniștit, am simțit o ușurare sufletească de neimaginat.

Și apoi, ca un semn divin, un prieten psiholog mi-a trimis un mesaj. Se gândea la mine și voia să știe cum sunt. M-a sunat și am vorbit îndelung, iar cuvintele lui mi-au fost balsam pentru suflet. Mi-a reamintit să mă concentrez pe mine, să îmi ascult sufletul și să las lucrurile să curgă natural. Mai târziu, o prietenă dragă m-a sunat și ea, oferindu-mi un alt fel de ghidare, pe partea profesională.

Dumnezeu ne vorbește prin oameni. Prin experiențe. Prin momente care, aparent, nu au legătură unele cu altele, dar care, puse cap la cap, creează tabloul perfect.

A doua zi dimineață, am deschis fereastra și am privit afară. Era zăpadă din abundență și ningea lin, în tăcere, așa cum nu mai văzusem de mult în București. Am zâmbit. Liniștea de afară reflecta liniștea din sufletul meu.

Ce este, așadar, mulțumirea? Dar iubirea?

Mulțumirea nu înseamnă doar acceptare pasivă, ci o stare de recunoștință pentru ceea ce avem, pentru ceea ce suntem și pentru fiecare lecție pe care viața ne-o oferă. Mulțumirea este conștientizarea faptului că tot ce trăim are un rost, chiar și atunci când nu îl înțelegem pe moment.

Iubirea, este acceptare a tot ceea ce ne înconjoară, blândețe și încredere. Este capacitatea de a oferi fără a aștepta nimic în schimb. Este o energia care ne vindecă, care ne apropie de noi înșine și de ceilalți. Iubirea este singura cale spre liniște și împlinire sufletească, iar atunci când ne iubim îndeajuns, iubim pe toată lumea.

Într-una dintre conferințele la care am participat, Neal Donald Walsch spunea că suntem pe acest pământ pentru a ne înțelege sufletul. Pentru a ne descoperi cine suntem, ce suntem, unde suntem. Și de ce suntem acolo unde suntem? Iar răspunsul lui a fost: ,,Pentru a servi agenda sufletului nostru”.

Credeam că am învățat multe până acum. Dar viața îmi arată că întotdeauna mai este ceva de învățat. Și sunt recunoscătoare pentru asta.

Mulțumesc, Doamne! Te iubesc!