Au mai rămas câteva zile din acest an și gata, a trecut.
A fost un an cu provocări și cu multe lecții.
Viața m-a șlefuit frumos și pentru că de câțiva ani n-am mai opus rezistență, m-a făcut un diamant strălucitor.
Oamenii mi-au fost cel mai iscusit bijutier, care m-au lucrat atât de frumos, iar în acest an, m-au șlefuit și mai mult.
Nu pot să fiu supărată pe oameni, indiferent ce-mi zic și ce-mi fac. După orice situație pe care o traversez, zâmbesc și le zâmbesc, pentru că într-un zâmbet se află lumină și de acea lumină are nevoie acel om, și de blândețe.
Am învățat să nu mai urăsc, pentru că ura mi-a îmbolnăvit corpul. De când am dat drumul la ură și la dreptate, corpul meu s-a armonizat frumos și am întinerit.
Mă trezesc fericită și cu zâmbetul pe buze și cu recunoștință că trăiesc și am bucuria să văd cerul.
De-a lungul anilor mi-am construit viața după o structură, apoi am impus reguli și disciplină, până a devenit rutină.
Este important să ținem mintea, cel mai sabotor aliat al nostru, într-un corp sănătos.
Am căutat liniștea și pacea în tot felul de terapii și am zis să mai încerc și anul acesta, dar m-am convins încă o dată, că Dumnezeu este în mine, este cel mai bun terapeut al meu.
Dumnezeu mi-a dăruit calități, de care nu eram conștientă că le am. Mi-a dat cele mai mari încercări ale vieții, am trecut prin 4 accidente de mașină, la vârsta de un an medicii nu-mi mai dădeau șanse să trăiesc, iar la vârstă de 40 de ani, trebuia să fac o operație de bypass, pe care am refuzat-o.
M-am născut cu un V în frunte. Dumnezeu îmi pregătise o școală greu de urmat, cu teste grele și examene la fel de grele. Le-am trecut cu succes și de fiecare dată, m-a premiat cu Viața, care este de neprețuit.
Dumnezeu mi-a dat harul de a-mi asculta corpul, iar în ultimii ani, am dezvoltat această abilitate și mă pune în gardă când ceva este în neregulă.
Inconștient, intenția oamenilor nu este întotdeauna de a oferi, ci de a lua și de a se hrăni cu acel ceva ce le lipsește. Este cea mai ușoară cale să iei de la sursa de lumină, decât să devii și tu propria ta sursă de lumină, pentru că este nevoie de muncă asiduă și de timp petrecut în singurătate, pe un câmp de luptă unde se dau cele mai crâncene bătălii, unde în fiecare zi întâlnești același inamic puternic și greu de învins, TU.
Este nevoie de timp și de răbdare, și asta am făcut.
Anul acesta, în ultimile două luni, a fost și mai intens pentru că au căzut măștile oamenilor și fiecare și-a arătat valoarea.
Valoarea ne-o dăm singuri și nu este nevoie să facem triplu salt în aer pentru a ne-o arăta, este nevoie să fim noi.
Se pare că au obosit să-și mai arate perfecțiunea și să-și câștige valoarea în fiecare zi prin mijloace de manipulare.
Mă uit în social media și văd oameni care dau sfaturi și ne învață cum să trăim și ce să facem. Interesant pentru că de fapt ei nu-și dau seama, că-și dau sfaturi lor înșiși.
Mi-am dat voie să fiu, iar oamenii să mă aleagă.
Nu încerc să fiu altcineva. Am ales să fiu autentică și să-mi dezvălui imperfecțiunea perfectă.
Nu există oameni răi, sunt doar oameni extrem de răniți, care au nevoie de ajutor și susținere atunci când se revoltă.
Haideți din anul 2024 să ne susținem printr-un mesaj zilnic, fără să ne cerem ceva. Un simplu cum ești, arată că ne pasă și ne ajută să depășim orice obstacol.
Tu cum ești astăzi? 🙂